O chema - Todlerita mea

O postare speciala o are la final de an Todlerita mea MMB. Anul ce a trecut a fost pentru ea si pentru noi cei din jurul ei, unul infloritor. A crescut, s-a dezvoltat, a fost minunata. A inceput anul in 4 labe si il termina in doua picioare, stabile si iubibile. Ea mi-a dat toata puterea sa fac tot ce am realizat anul asta. Ea a fost motorasul care a facut lucrurile sa se invarta. Descriere pe scurt: -Copil cuminte si docil, vesela, maleabila, adaptabila, ageabila, volubila, simpatica, frumusica si toate astea fix la copilul meu :) Multumesc Doamne Doamne! pentru asemenea minune. Te rog sa ne tii sanatosi si in anul care vine si rugam sa ne pazesti de rele si de necazuri, asa cum ne rugam la tine in fiecare seara. - S-a dezvoltat frumos si armonios, chiar si cand noi, parintii ei nu am mai fost prin preajma non stop asa cum se intampla pana acum. Multumim bunicilor, si in special unei anume bunici, care a avut disponibilitate maxima si pe care MMB o iubeste foarte mult, uneori sunt geloasa pe dragostea pe care copilul meu o arata bunicii, dar sunt lucruri pe care nu le poti controla. - Din septembrie semneaza zilnic condica la cresa, cu o frecventa destul de buna( nu luam in calcul perioadele in care a stat acasa pentru ca a fost bolnavioara), dar a avut o adaptare lina si frumoasa, ceea ce pentru un copil de 1 an si 3 luni este o mare realizare. Un pui atat de mic intr-o lume atat de mare si totusi..... - Are un zambet molipsitor, e imposibil sa nu te scoata din orice pasa proasta cand o vezi cum isi etaleaza minunatii dintisori si rade din tot sufletul ei. - E dansatoare inascuta, surprinde pe toata lumea cu miscarile ei de dans, e iarasi molipsitoare cand danseaza, buna dispozitie instanta - A dezvoltat un atasament extraordinar fata de suzeta, e atasament maxim intre ele. - Doarme bine, mananca bine se joaca frumos, ii plac mult carticelele si cuburile - Asculta foarte mult de tati si mult mai putin de mami, care o rasfata cam tare si pe care o cam ignora din cand in cand(aici are mami de lucrat, tumultul de peste an m-a facut sa-mi pierd autoritatea fata de ea) - Ii place mult muzica, melodiile cu Boroboata o fascineaza - Nu ii plac animalele, se sperie de ele, alt aspect la care trebuie sa lucram - Singurele cuvinte pe care le spune este Mama, tata, papa, dada, baba, apa, hopa, papuci....cred ca anul 2016 o sa ne aduca un vocabular mai evoluat si mai dezvoltat. Cam atat despre ea, cel mai important este ca e a mea! Si Doamne, ce sentiment frumos!

2015 - La final

31 decembrie 2015 ora 14.23. N-am mai scris de mult timp pe blog, din lipsa de...vreme. Am avut cateva postari in cap pe care tineam neaparat sa le scriu, erau bune de avut in palmares, erau niste ganduri brute dar corecte. In fine. Draga anule care tocmai te inchei. Iti multumesc pentru ca am fost sanatoasa, atat eu cat si familia mea. Ai fost un an al readaptarii, la situatii noi, la oameni noi, la joburi noi si la nenumarate experiente noi. Ma bucur mult ca dinfiecare moment am mai invatat cate ceva si chiar daca nu am luat poate ce era mai bun din fiecare clipa, am trait-o asa cum mi-am dorit iar asta e un lucru bun de mentionat. Sa sumarizez: - Am inceput anul cu o bebelusa frumoasa de 6 luni, mancacioasa si voioasa. Am fost alaturi de ea zilnic pana in mai cand am reinceput munca; acum nu mai am nici acelasi bebelus - am o todlerita frumoasa si desteapta si nici acelasi loc de munca; - Am reinceput activitatea in mai la fostul loc de munca, gasind aceiasi(aprox) oameni pe care i-am lasat dar alte caractere, ceea ce a facut ca mutarea la un alt loc de munca sa fie impetuos necesara - Am trecut la jumatatea anului prin tumultul unei mame care isi lasa copilul in grija altora pentru a reincepe munca, asta cred ca a fost ce-a mai dificila si heartbroken parte a anului. Frustrarea si parerea de rau fata de un copil mult prea mic sa fie lasat acasa m-au macinat intens. Iar cu schimbarea locului de munca, mustrarile de constiinta au fost si mai mari. Copilul a resimtit tumultul meu, s-a imbolnavit des, toate ducand la o stare de sensibilitate foarte crescuta. - In luna septembrie am primit oferta pentru un nou loc de munca, am fost foarte fericita pentru oportunitatea ce mi se arata. Sa o iei de la 0, sa fii in internul unei companii, sa inveti lucruri noi sa ai parte de oameni noi, intr-o companie mare, in plina dezvoltare. Premisele au fost foarte bune, mi-am dat demisia fara prea multe resentimente facand parte dintr-o plecare colectiva. Plecarea Aurorei m-a ambitionat cel mai mult sa imi caut altceva, nu imi gaseam locul. Apoi plecarea Cristinei si a Ramonei mi-au confirmat ca era momentul pentru o schimvbare. Are Dumnezei grija sa le aseze pe toate cand si cum trebuie. - Nu la mult timp dupa oferta mea de munca si George a primit oferte peste oferte de a incepe activitatea la alte firme. Prima oferta acceptata nu a fost si cea mai inspirata, venind intr-un moment prost si delicat atat in acomodarea mea la noul loc de munca dar si la acomodarea copilului la cresa,Timpul petrecut de el la munca si pe drumul la si de la munca, conditiile nerprielnice de munca, facand ca banii castigati in plus sa nu mai justifice tumultul nostru, astfel ca ne-am reorientat catre un loc de munca mai aproape de casa, cu mai multa atentie acordata copilului si familie. - Adaptarea mea la noul loc de munca a fost foarte anevoioasa. Asteptarile mele au fost mari, ce am gasit acolo nu se potrivea deloc cu ceea ce imi imaginasem eu initial. A fost greu sa ma acomodez la un nou program, la naveta, la colectivul destul de ostil la inceput, la conditiile primitive de munca. Partea cea mai frumoasa este ca in 2 luni jumatate, multe din lucrurile care l-a inceput mi s-au parut horror s-au schimbat, iar acum simt ca am facut o schimbare buna. Ca este jobul care ma solicita mult dar care cu siguranta imi va aduce si multe satisfactii. Colegii sunt faini, unii chiar oameni frumosi, altii simpli, altii saraci du duhul, dar care creaza un tot, tot in care mi-am gasit si eu locul. - Am invatat cateva lectii pretioasae, din care ar fi bine sa invat si sa nu le mai repet. Oamenii te pot dezamagi foarte usor, nu te increde foarte tare in cei pe care ii consideri apropiati, te poti scuti de niste suferinte inutile daca nu te implici unde nu iti fierbe oala. Sunt momente cand e mai bine sa taci, sa nu-ti pese. Nu te lega de oameni si de locuri. Familia este cel mai important refugiu pentru care merita sa lupti si sa te sacrifici...toate celelalte sunt mai mult sau mai putin trecatoare. Si totusi...lectiile invatate pe parcursul acestui an s-au dovetit a fi foarte folositoare pe mai tarziu si mi-a fost clar in repetate randuri ca toate ne sunt date cu un scop. Rezolutiile mele pe 2015 nu le-am indeplinit(n-am slabit, n-am prins curaj sa ma urc la volan si sa conduc) dar am indeplinit altele ceea ce ma face sa nu imi mai setez rezolutii pe 2016 si sa las lucrurile sa se intample. Am o familie frumoasa, un copil minunat, ii am alaturi si pe parinti. Am si cativa prieteni(prietene) care raman stabili chiar daca nu vorbim des, dar care sunt oameni de calitate si carora vreau sa le multumesc pentru ca exista si pentru ca sunt oameni frumosi.Atat lor cat si familiei mele sa ne dea Dumnezeu sanatate si bucurii nenumarate in noul an! Celor care m-au suparat anul asta, ii anunt ca i-am cam iertat si ca nu vreau sa imi car dupa mine bagajul negativist asa ca prefer sa las loc energiilor pozitive sa se adune. Cred ca mottoul care sintetizeaza anul 2015 este WHAT COMES AROUND GOES AROUND! So be it! I'm ready for a new challenge!

11 luni fara o zi

Mamicile carieriste inteleg foarte bine postul meu. 11 luni fara o zi reprezinta momentul in care o mama care lucreaza, are un salariu bun si nu isi permit sa ramana acasa 2 ani pe o indemnizatie de nimic, aleg sa se sacrifice si sa reinceapa munca. Spun sacrifice pentru ca trebuie sa isi lase copilul acasa. Un copil mic inca, total dependent de parinti(mai ales de mama) si dornic sa descopere lumea in fiecare zi. E un moment foarte greu marcat de mustrari de constiinta si de un pietroi pe suflet, dar multe mamici aleg sa inceapa acum....fiind consolate de alte mamici care au inceput mult mai repede ca ele si de legislatiile altor tari care nu sunt deloc la fel de permisive ca cea romaneasca.( in Franta se sta 3 luni iar in America 6 saptamani si sunt doar cateva exemple- bine aici nu putem compara sistemele lor de cresa, day care, etc, acolo se pompeaza mai multi bani in asistenta oferita bebelusilor, la noi aceasta asistenta este practic inexistenta, numarul locurilor la cresa pentru cei foarte mici sunt practic inexistente). Aici apare intrebarea " ce o sa fac cu copilul?" Angajez bona? Il inscriu la o cresa particulara? In ambele cazuri raspunsul este cam la fel de costisitor. O bona are avantajul ca vine si sta cu copilul in mediul acestuia si il supravegheaza atent numai pe el. Numai ca o bona buna, cu pregatire si foarte rabdatoare este foarte greu de gasit si poate costa o avere. La cresa particulara costul este ceva mai mic dar copilul intra intr-o colectivitate si iese din casa zilnic. In perioada de iarna apar probleme cu virozele, racelile si virusii care iti tin copilul mai mult acasa. Gandul de reintoarcele la munca, vine de cele mai multe ori cu un aer tras adanc in piept si cu o apasare mare pe suflet. Asa ma simt acum, cu o saptamana inainte de reincepere. Sper ca lucrurile sa se aseze si viata de mama sa devina o minune nedisturbata de micile si marele nimicuri

10 luni de dragoste

Cine crede ca stie ce e aia iubire inainte de a deveni parinte nu prea stie despre ce vorbeste. Eu am fost in categoria care credea ca dragostea aia din adolescenta este maximul pe care il poti primi de la viata. Ca adolescent traiesti cele mai mari iubiri si cele mai mari dezamagiri. Adevarat, dar numai pana la un punct....acel punct este momentul in care devii mama/tata. Cred cu tarie totusi ca maternitatea este muuult mai intensa ca paternitatea. Strict parerea mea, dar ca sociolog nu pot sa nu observ si realitatea din jurul meu. Da, sunt doua feluri de dragoste...aia erotica si aia materna, dar elibereaza acelasi tip de hormon care iti umple sufletul de fericire. Copilul mi-a deschis simturile, parca amortite de o lunga perioada. Viata te baga in valtoare, viata te indeparteaza de frumoasele inceputuri si te arunca in monotonie. Copilul te scoate din toate.Iubesc cum nu am iubit niciodata in viata mea. Pentru mine e dragostea vietii mele, luna intre stele. Stau si ma gandesc uneori cum e la al 2 lea copil, cum poti sa mai iubesti si alt copil la fel ca pe primul?Adica unde mai incape atata dragoste? Cum divizezi o iubire perfecta? De 10 luni iubesc intens, tot de 10 luni respir acelasi aer cu al meu copil, a venit primavara in viata mea. Dulce si frumoasa e iubirea mea. Mi-am descoperit cele mai ascunse resurse de rabdare, candoare si intelegere. Ma dedic trup si suflet unui proiect pe viata si simt ca am pentru ce lupta si pentru ce merge mai departe.

De mancare...ce mai bem?

Pana la 6 luni lucrurile au fost foarte simple. A papat tzatzica si a fost multumita cu meniul zilnic. Iar eu am fost linistita si impacata ca fac tot ce e mai bun pentru ea. Ii dau lapticul programat genetic sa o hraneasca pe ea si numai pe ea si sa mi-o tina sanatoasa si fericita. Lapticul meu bun nu a dat gres nici pana acum( si avem 9 luni and still counting), este cel mai bun remediu, contine praf de somn(instant de cele mai multe ori). E panaceu universal in diferite situatii- de la nasul infundat la durerile de dinti, o gura de laptic cald si bun, alina micile suferinte, atat ale bebelusei cat si ale mamici. Nu prea inteleg de ce unele mamici incep mai repede diversificarea, cand alaptarea este cel mai frumos si practic lucru posibil. Dar nu te poti pune in papucii tuturor, asa ca mai bine sa ramanem la papucii mei. De la 6 luni si o zi, am inceput diversificarea. Eu eram foarte bine documentata, membra a celor mai renumite grupuri de diversificare din tara, cu nenumarate documente citite si articole cu pareti impartite, cu liste bine intocmite de alimente permise si momentul introducerii lor. SI TOTUSI...in prima zii de diversificare nu mai aveam nici cel mai mic habar despre ce trebuia sa fac. Aveam atata informatie, multa care se si batea cap in cap, incat m-am blocat. De o saptamana inainte eram blocata si mi se parea ca nu o sa reusesc sa ma descurc si cu aceasta noua provocare numita diversificare. Si am inceput, cu o supa lunga si cam chioara de morcov. Arata bine, de un portocaliu pal si foarte putina, intr-un ibric. Scopul primei zile de diversificare sa manance o lingura de mancare si sa nu faca alergie. Stiam foarte bine zicala Baby steps si imi propusesem sa am rabdarea necesara sa ma tin de acest babystep. Surpriza, bebe era atat de curioasa si voia sa vada ce inseamna mancatul incat mi-a mancat toata zeama chioara din ibric, iar eu am trait cu o vaga impresie ca am fost cam zgarcita cu morcovul. In fine, am terminat prima zi apoteotic, cu un bol de zeama de un asa zis morcov si mancat si scot pe afara. Succes. Multi ar zice ca e norocul incepatorului. Eu zic acum ca nu am sarit etape si asta a facut sa am un copil mancacios. Am ajuns la 9 luni la 3 mese pe zi, mancam cu spor si supa de legume si fructele cu branzica si cereale si mai presus de toate ii mancam si urechile mamicii. Nu am un bebe gras,din contra, de cateva luni refuza sa mai ia in greutate. Contrar tuturor apucaturilor mamelor disperate, nu am luat nici o masura in acest sens. Cred ca am un copil care se dezvolta armonios. Care mananca aproximativ tot ce i se da si mai primeste si tzitzi pe deasupra. E foarte pofticioasa si curioasa de ce primeste la fiecare masa. Sa spun ca e chiar anxioasa pana ii pun mancarea in fata e cam mult, dar are o nerabdare fireasca oricarui copil care descoper lumea. Mancarea preferata: Mese+pere coapte cu branzica calcica si cereale. De cand cu ea am descoperit ca mancarea poate fi si altfel. Explorati mancarea bebelusilor, nu trebuie sa fie fada si fara de gust, trebuie sa gasesti ingredientul permis pentru fiecare varsta care inbunatateste parerea papilelor gustative. Nu e greu e nevoie de informatie si multa imaginatie. Si neaparat mare atentie la ce ingrediente folisiti la prepararea mancarii de bebelusi si acordati timp si o pregatiti voi in casa. E cel mai sigur asa

O iubesc

Genul acesta de postari, cu parinti care isi iubesc copiii si faci elogii la adresa lor apar foarte des in mediul virtual si asta pentru ca sentimentul de dragoste este foarte profund. Pentru multi parinti, sentimentul acesta nou de dragoste pentru copil, este continuarea dragostei infocate din adolescenta. Asa cum atunci ai fi facut orice pentru iubitul care mai devreme sau mai tarziu iti frangea inima, asa esti in stare de orice pentru botul cu ochi care iti da cel mai insemnat sens vietii. Si nu de putine ori simti implinirea pana la cer si inapoi. Dupa luna a 6-a, dar mai pregnant dupa 7 luni, copila mi-a inflorit. E toata un zambet, o floricica. Ma innebuneste cu mirosul ei, cu fata ei angelica, cu micile ei gesturi de copil care descopera lumea si mai presus de orice, de modul in care se prinde iremediabil de mine si ma strange la bine si la rau. Privirea ei profunda si patrunzatoare. Trupul inca firav dar foarte puternic. Zambetul ala balos cu un dintisor la orizont. Ce de senzatii pulsatile si vibrante pentru un parinte care parca intrase in vegetare inainte de a stii ca im bebe se apropie. E plina de buzele mele pe ea. Nu stiu unde am fost pana acum, dar simt ca am pierdut timpul degeaba pana sa apara in viata mea. Acum e toata de-a busilea. Merge in patru labe ca un adevarat profesionist si asta pentru ca si ea ma cauta asiduu. Ma cauta cu privirea, ma cauta ziua pe nemancare, noaptea in somn, cu toata fiinta ei. Dumnezeu e cu noi, ne-a trimis o parte din el in custodie. E divina si o iubesc. Ma gandesc uneori ca o iubesc prea mult si ca as fi in stare de multe sacrificii. La acelasi lucru ma gandesc si cand plange neconsolabil si e mofturoasa, de ce nu sunt in stare de sacrificiul de a avea si mai multa rabdare? Sunt in stare sa renunt la tot, da, la tot ce ar putea sa nu ii afecteze bucuria de pe fata. Pentru parintii care simt ca nu s-au atasat inca de copiii lor ( mai ales in primele luni de viata, trust me i know, been there, did that) le promit ca lucrurile se vor schimba. La un moment dat, cand bebelusul creste si devine copil, vine un moment cand e delicios de pretios. Si nebun sa fii sa nu te bucuri de o asemenea binecuvantare. Sa ma repet, zic, O IUBESC.

De-a busilea

Miru Miru a mea face babysteps in viata...si imi da lectii nenumarate despre cum ar trebui traita viata asta. In primul rand ea e foarte hotarata. Stie mereu ce vrea, plange daca nu primeste, plange daca i se ia. Am tot incercat sa ii indrum eu pasii, uneori am sperat sa sara peste cateva etape dar la un lucru tin enorm de mult sa fie ea insasi, sa se dezvolte natural si firesc, in ritmul ei si mai presus de toate am incredere in instinctele ei cu care s-a nascut. Un bebe este un luptator inca de la nastere. El este "dotat" cu tot ce este necesar ca sa supravietuiasca, asa a fost de la inceput. Noi, prin avansarea teoriilor despre viata si prin avansarea tehnologiilor vrem sa credem ca suntem mai presus de instincte. Pe scurt noi suntem mai destepti pentru ca am trecut prin viata( multi dintre noi ca gasca prin apa). Observ ca este la moda sa te intorci la origini si sa iti cauti instinctele primare. Unii zic ca e cel mai bine, altii ca e demodat si ca noi suntem fiinte superioare, nu primitive. Si cu toate astea nu am cum sa nu observ ca o data cu fiintele superioare au evoluat si bolile, modul in care se moare, virusii si bacteriile ucigase, armele de distrugere in masa. Deci per total suntem prinsi in diferite capcane. Eu nu sunt adepta teoriilor. Incerc sa pun in practica in cresterea bebelusului meu mod cat mai natural de intoarcere la instinctele primitive. Ai incredere in bebelusul tau ca stie ce e mai bine pentru el. Pana una alta, azi 27.02.2015 Mirunata a inceput sa mearga de-a busile. Moment de fericire maxima. Nu am fortat-o sa faca miscari pentru care ea nu era pregatita. Nu pot nici sa mint si sa zic ca nu am stat cu emotie asteptand un semn de la ea ca va incepe sa se deplaseze de-a busilea. Nu prea mi-a dat semne. Pe burta nu voia sa stea, plangea daca ajungea pe burta si nu se putea ridica. De o saptamana mi se umpluse inima de bucurcae cand am vazut ca ea se ridica singura in fundulet si totusi nu dadea semne ca ar vrea sa mearga de-a busilea. Azi in schimb, dintr-o data, fara vreun preaviz, domnisoara mea a luat-o efectiv la sanatoasa. In no time a inceput sa mearga in 4 labe ca o adevarata profesionista, fara ca eu sa intervin in vreun fel. Dupa fericirea zilei, a aparut si problema zilei. Trebuie sa incep sa-mi securizez casa pentru a ii crea un mediu propice de explorat. Asta inseamna o podea confortabila, un spatiu fara colturi si obiecte contondente si o mai buna ordine si disciplina. Pentru cine are cel putin un copil acasa o sa stie ca asta cu ordinea si disciplina sunt imposibil de realizat la cote maxime, dar in momentul in care bebe incepe sa traga de dezordine, lucrurile pot sa scape foarte usor de sub control. Varste noi probleme noi. Copilul devine tot timpul o provocare, cea mai frumoasa provocare. Pe drum se intalneste cu cea mai buna implinire. Si uite asa, ma iau fiori de bucurie ca am trecut la o noua etapa.

Primul vârf de dinte

Am fost foarte fericita sa constat luni 09.02.2015, adica; la 7 luni si 3 saptamani ca primul dintisor a razbit sa iasa,cu greu dar a reusit. E o satisfactie foarte mare si sunt foarte bucuroasa; mai ales ca bebelusa este foarte haioasa cand zambeste cu coltisorul ei,foarte taios de altfel. E iar unul din acele momente mult asteptate, care dau fiori parintilor. Din spusele altor parinti mai ghinionisti, bebe plange necontrolat, e foarte agitat si poate face febra. E un fel de prelungire a colicilor. La un moment dat, pe la 5 luni, ma intrebam daca bebelusa plange de colici sau de dinti. Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare. Ideea e ca acum simt ca bebe plange mai mult de dorul meu si de anxietatea de separare decat de dinti, iar eu consider ca asta e o veste foarte buna si asta pentru ca daca bebe plange dupa mine inseamna ca avem o conexiune buna si ma considera o mamica buna, demna de a fi mamica ei, ceea ce pe mine ma onoreaza si ma incanta in acelasi timp. Sper sa fim la fel de nedespartite di pe viitor. Pana una alta, ne leaga o amintire pretioasa, a unui coltisor de dintisor viteaz.

Prima cazatura

In capul meu rula de ceva vreme, un scenariu cu privire la prima cazatura mai serioasa a lui bebe. Problema cea mare este ca oricat de preventiv ai fi, va exista la un moment dat acea milisecunda de neatentie de care copilul va profita si se va tavali pe jos. La mine s-a intamplat la 7 luni jumate(16.01.2015) si a fost cu totul diferit fata de ce mi-am imaginat eu. Se anuntau musafiri. Eram la bucatarie si pregateam cate ceva pentru a-i intampina. Bebe era in scaunul de masa primit de la nasi iar eu imi faceam de lucru pe langa ea. La un moment dat am mers de urgenta la toaleta. Nu a trecut un minut de cand bebe a ramas singura in scaunul de bucatatie ca am auzit un planset de groaza. Stiu deja ca acel plans survine in urma unei lovituri sau cand o doare ceva. Am gasit-o intinsa pe jos. E de prisos sa spun ca mi-a stat inima o secunda. Totusi era bine ca plangea. Am luat-o in brate repede, am vrificat sa vad daca e totul bine, si a marele noroc e ca a fost. Huh...Exista un Dumnezeu al bebelusilor si exista instinctul mamei care nu va mai da gres o buna perioada de acum inainte. Nu ma consider o mama rea dar in astfel de momente as baga putin capul in pamant si mi-as da un reset.

A doua luna, a treia luna

Ce-a dea doua luna de viata a bebelusului sta sub semnul plansetelor intense adumnate sub denumirea generica de colici. E o luna grea, o luna care pune sub semnul intrebarii multe din actiunile parintilor. Copilul este atent monitorizat. Ce mananca, de cate ori, cat doarme, cum doarme, ce face cat sta treaza(si incepe sa mai stea si treaza) dar in cea mai mare parte a timpului cat e treaza, va plange. Unele pareri spun ca bebe nu este pregatit sa vina inca pe lume la 9 luni si ca acomodarea la noua lume ii creaza nenumarate temeri. Practic va avea o stare de anxietate fata de toate noile senzatii pe care le simte, senzatii pe care nu a avut cum sa le descopere in burtica. Parintii vor devenii si ei din ce in ce mai agitati pentru ca plansul este incotrolabil si neconsolabil. O stare de nervozitate generala pluteste in familie. E o perioada grea pentru toata lumea. Tot cauti informatii pe internet si te interesezi sa vezi ce ai putea face si toata lumea iti spune sa ai rabdare, copilul se va opri din plans pe la 3-4 luni. Trebuie sa astepti sa treaca timpul. Iar timpul in aceasta perioada se comprima si nu mai vrea sa treaca, sta pe loc. Greu mai creste carnea de om. Bebe, desi a inceput sa vada mai bine, inca nu ne recunoaste si nici nu prea are timp sa ne recunoasca. E ocupata cu urlatul si cu dormitul in cel mai bun caz. Eu am noroc ca noaptea nu e asa de grea si ca bebelusul mai si doarme, spre deosebire de alti copilasi care nu prea au somn deloc noaptea. Vei descoperii ca bebe se dezvolta, nu mai este atat de fragil ca la nastere si ca incepi, incet incet sa ii faci rutinile zilnice cu mai multe incredere. Plimbarile zilnice ajuta putin la linistirea lui bebe, fiind absolul necesare la dobandirea vitaminei D, ajuvant in icter. Am avut si prima mica raceala, putina febra si mucusori. Au trecut repede pentru ca alaptul des a ajutat foarte mult. La aceasta varsta, medicatia este practic inexistenta, iar pentru orice mama, ocolirea medicatiei, in orice situatie dupa parerea mea este o decizie inteleapta( bineinteles mai putin cand este prescrisa de medic pentru o situatie grava). Se stie deja ca o raceala tratata trece intr-o saptamana iar una netratata trece in 7 zile. Deci aveti rabdare si alaptati, hidratati copilul maxim. Un medic pediatru de la o clinica privata, unde am fost cu bebe pentru a ii evalua raceala, ne recomanda sa ii facem analize pentru ca i se pare icterica. Cu aceasta ocazie, i se dau cateva analize in plus. E de prisos sa mentionez ca mi-am chinuit copilul DEGEABA. L-au intepat in vena degeaba, la 2 luni a fost cea mai prosta decizie pe care o puteam lua. S-a adeverit ca are icter, dar e ceva mai mult decat normal pentru un copil la 2 luni. Tot acelasi medic pediatru de mai sus ne prescrie tratament cu fenobarbital. Abia cand am iesit din cabinet m-am revoltat. La 2 luni fenobarbitalul este mult prea mult. De ce ar avea interes un doctor sa prescrie acest medicament. Atat de ieftin si atat de nociv? Am refuzat sa-i dau fenobarbital pentru ca eu am trecut prin aceasta nocivitate in copilarie si stiu ce inseamna dar mai ales pentru ca mi s-a parut mult prea mult sa imi sedez copilul pentru un icter absolut normal. Ca mama trebuie sa iei decizii dificile, dar instinctul trebuie urmat mereu. Luna a 2-a si a 3-a a bebelusului au fost partonate de expresia Ce nu te omoara te face mai puternic. Mamicile cu bebei mari, sunt foarte puternice :)

Prima luna a bebelusului

Asa cum am mentionat si in postarile anterioare, prima luna din viata bebelusului poate fi foarte dificila pentru parinti si familie in general. La noi prima noapte a fost cu plans non stop si cateva momente de pauza pentru a lua respiro pentru o noua tura de oracaiala. A fost horror. La momentul respectiv am pus plansul pe seama faptului ca eu am baut in ziua respectiva niste suc de mere care e posibil sa fi fermentat si ulterior bebe, sugand laptic de la mine, sa fi fost afectat de fermentatie. Acum tind sa cred ca nu prea avea legatura. Dar avand in vedere ca bebelusul nu poate sa vorbeasca si in prima zi acasa, ca mama, esti departe de a intelege plansul si comportamentul copilului, iti trec prin minte foarte multe ganduri, care mai de care. Din experienta mea, prima saptamana a fost sub semnul acomodarii cu un mare stress in ceea ce priveste bontul ombilical. Ti se spune ca pana in momentul in care pica bontul, nu e bine sa ii faci baie, nu e bine sa il atingi, nu e bine sa intre in contact cu hainele, etc, etc. pentru ca se poate infecta si pot aparea n complicatii nedorite. Eu i-am facut baie din prima seara. Tinuta in mana, cu fata in jos, la chiuvera. Spalata bine la fundulet, pe spate, pe maini si picioruse. Ce este drept, apa nu prea a ajuns la buric, fiind tinut in jos. La noi bontul ombilical a picat in a 8-a zi. Nu am umblat la el deloc, nu am dat cu pudra, creme pe el. Foarte putin am tamponat cu un bandaj steril in jurul lui si asta cred ca o data sau de 2 ori in 8 zile. In rest am incercat ca il zgandar cat mai putin spre deloc. In prima saptamana s-a instalat lactatia, am umblat cu sanii plini de laptic si am stat ore in sir cu bebe la san, cautand pozitii cat mai confortabile pentru a-i tine capsorul sa poata suge bine. In pricipal am folosit perne pe care am asezat-o in poala mea. Capsorul ei era foarte mic, iar sanul mi se parea atat de mare, a fost impetuos necesar sa ii sustin cu o mana capsorul si cu o mana sa tin de san ca sa poata respira. Pe langa mancare, bebe a dormit foarte mult si un alt moment important a fost baita. In prima luna, tati a dormit cu bebe in pat mai multe nopti, trezindu-se de fiecare data sa imi aduca bebe la supt. Eu m-am recuperat dupa operatia de cezariana foarte bine, cu mentiunea ca nu puteam ridica si nici plimba pe bebe foarte mult timp. In primele 4 saptamani, am incercat sa ii tin pe vizitatori departe si foarte departe de noi. Entuziasmul vizitelor si dorinta de a o cunoaste pe bebe a fost foarte mare, dar si riscurile sunt pe masura. O persoana poate avea un virus in stare latenta, care nu prezinta semne sau pentru care persoana respectiva are deja anticorpi, iar acel virus poate fi transmis foarte usor bebelusului care este in acest fel foarte expus unui risc foarte mare. De mentionat, ca in prima luna, orice semn de inbolnavire al bebelusului, chiar si o babala raceala, va fi tratata in spital.Pentru ca fiind asa mic, tratamentul la domiciliu practic nu exista. Noi am avut noroc, ca fiind luna iunie, temperaturile au fost prietenoase cu noi si cu toate acestea primele 2 saptamani le-am petrecut in casa. Dupa 14 zile, am fost la control la pediatru(asa se recomanda) si pana atunci bebe trebuie sa recupereze greutatea pierduta in primele zile. Bebe meu a recuperat cele 300 de grame pierdute in maternitate si asta m-a bucurat mult pentru ca a fost hranita exclusiv cu lapte matern. Dupa 2 saptamani am iesit cu ea zilnic afara, am facut plimbari prin parc si prin oras, plimbari care i-au facut foame si somn. Cam pe la 3 saptamani, bebe a devenit agitata si a inceput sa planga mult mai des si sa ceara sanul si mai des. Pana m-am lamurit eu ca acela era un puseu de crestere, au trecut cateva zile, dar apoi m-am linistit si mi-am dat seama ca este normal. Pe sfarsitul primei luni de viata lucrurile au inceput sa se complice. Au aparut colicile. Niste manifestari despre care nici medicii nu prea stiu multe si pentru care inca nu s-a gasit un panaceu universal. Povestea colicilor este urmatoarea: bebe plange foarte mult, nu poate fi consolat iar starea de spirit a mamei scade sub nivelul marii, astfel bebelusul simtind agitatia din jur si energiile negative ale mamei(si tatalui) plange si mai mult si mai tare. Este un lant al slabiciunilor, greu de oprit. Am incercat toare asa zisele picaturi pentru colici, am incercat Bonisan, Espumisan, Gripe Water(Apa de colici), Probiotics, Infacol si Colief. Parca in ciuda, copilul meu reactiona mai urat dupa ce le lua.Am observat o mica linistire dupa ce lua Infacol si am mers cu el cateva saptamani.(Mentionez ca toate aceste picaturi le-am folosit pe rand, cu pauza de cateva zile inte ele, nu cred ca administrarea tuturor in acelasi timp are vreun efect bebefic si nu recomand combinarea lor) Am simtit o mica inbunatatire la administrarea Infacolului, dar nu ca acesta ar fi fost solutia magica ci doar o mica alinare. In perioada de colici, mi-a prins bine ajutorul bunicilor, pentru ca plansul incontrolabil ma facea sa-mi pierd orice urma de speranta ca lucrurile vor fi mai bine iar cateva perechi de brate in plus chiar ajuta. Un aspect care m-a ajutat mult in linistirea colicilor a fost plimbarea bebelusului pe brat cu burtica in jos, iar dupa luna a 3-a zgomotele albe. Se linistea instant cand dadeam drumul la aspitator. In aceasta perioada auzi tot felul de pareri, ca laptele de mama nu e bun, ca alimentatia mamei ii face colicile si de aceea plange, ca e bine sa ii dai ceai sau diferite combinatii soc din farmacii gen (Babydrink sau ceva de genul) ca e bine ca mama sa bea ceai de linistire a colicilor. Eu fiind pro alaptare am fost total impotriva ceiuletelor si biberoanelor minune, care oricum aveau slabe sanse sa rezolve ceva. Colicile au incetat pe la 4 luni. Plansul va ramane o componenta a vietii bebelusesti mult timp dupa aceea, dar la un moment dat plansul incepe sa devina consolabil pentru ca are un motiv. Plansul din senin si fara motiv o sa revina in momentul in care incep dintii apara. In concluzie prima luna nu este lapte si miere iar in cazul meu a fost chiar departe de lapte si miere. Bebe petrece mult timp la san, nu rade, nu se joaca, nu doreste sa interactioneze cu nimeni. Este doar un bot cu ochi, care isi va cere vehement drepturile, papa si somn si sa fie lasat in pace. Asa ca cine isi imagineaza ca venirea unui bebelus este usoara, lina si frumoasa, va trebui sa mai astepte cateva luni bune pentru a se dumirii ce se petrece de lucrurile nu stau chiar asa

Dinamica familiei

Informatii despre modul in care un bebelus schimba dinamica familiei gasesti in toate cartile de socioligie(sociologia familiei in special), au aparut nenumarate carti si articole in reviste si pe internet dar pana nu stimti dinamica asta a familiei pe propria piele nu intelegi cu ce se mananca. Inainte de a naste primesti multe sfaturi si auzi povesti despre cum vor sta lucrurile. In timp ce primesti sfaturile si auzi povestile iti spui in gand " mie nu mi se va intampla asa", "fiecare familie e diferita", "relatia mea este foarte solida" " copilul meu va fi cuminte si nu va plange" si nenumarate alte ganduri pe aceeasi tema si pe acelasi ton. Mie nu are cum sa mi se intample asta pentru ca eu sunt pregatita. Pe scurt: am fost la cursuri de puericultura, m-am documentat din carti, am citit pe internet, am strans experiente de pe la alte mamici. Mi-am facut in minte un plan de bataie, care in mod normal nu avea cum sa dea gres(under no circumstance). Totul fiind asa bine pus la punct a sosit si ziua cea mare. Am nascut. O cezariana usoara, recuperare usoara (i know, lucky me :), fara depresie post natala, un copil de nota 10, sanatos. Am plecat de la premise foarte bune. Totul pana aici a fost de vis, asta inseamna ca tot efortul meu de a ma documenta nu a fost de prisos. Atat cadrele medicale cat si consilierii din maternitate ne-au avertizat in cel mai serios mod posibil ca primele luni de viata ale bebelusului pot zdruncina din radacini viata de familie, chiar si acolo unde fundatia este solida. La cat de bine a mers totul in maternitate cu siguranta toti bagau spaima in noi inutil. Probabil se adresau femeilor depresive, ceea ce nu era si cazul meu, bineinteles. Acasa ma asteptau pregatite de a-si lua rolul de bunica, atat mama mea cat si soacra si un sot iubitor care a asistat la nastere si care parea foarte sigur pe situatie si pe ceea ce urma. Odata ajunsa acasa s-a dezlantuit balamucul. Prima noapte acasa cu bebe a fost de prisos. Copilul a plans de seara pana dimineata fara intrerupere. Lactatia la san inca nu se instalase, de la plansul copilului mi s-au razvratit toti hormonii in mine, mi-am revizuit in cap toate cauzele posibile si imposibile, am incercat toate tehnicile si nimic din documentarea mea dinainte nu a functionat. Copila a plans pana la epuizare. Daca stau si ma gandesc acum, starea de anxietate fata de lumea noua in care intrase i-a creat o panica. Dar gandul asta vine intr-un moment in care creierul gandeste limpede si au trecut multe luni de agitatie, panica, durere, frustrare si chiar furie. Din acea prima noapte acasa totul a fost ca intr-un carusel. Cu suisuri si coborasuri, cu griji si frici cu dileme si probleme. Si revin de unde am plecat, nimeni nu va putea sa te pregateasca pentru asta. Relatiile mamei in primele luni de viata ale copilului cu cei din jur vor atinge cote maxime de relationare. De cele mai multe ori, orice mic gest indreptat asupra copilului de oricine altcineva, va fi interceptat de mama si trimis inapoi destinatarului, nu chiar in cei mai frumosi termeni. Minunatii hormoni vor face din mamica o leoaica, care nu mai este dispusa nicio clipa compromisului si care va spune oricui verde in fata. Sotul se transforma din marele mandru in marele invins, pentru ca de cele mai multe ori ramane ultimul in lista prioritatilor din familie. Femeia isi va canaliza toata energia asupra copilului iar din putinul ramas va incerca si ea sa supravietuiasca, nu mai ramane loc si pentru tata. Tatal resemnat, nu doreste sa depuna armele atat de usor si de aici apar primele discutii. Din discutii se creaza mici certuri si apoi scandaluri pe teme inutile si absurde. Mama refuleaza oboseala si fustrare ca nu isi poate linistii copilul care plange neincetat iar tatal isi cere locul in familie. Cu timpul nici copilul si nici tatal nu vor ceda in a-si spune ofurile, iar mama perfectionista si atotstiutoare va incasa infrangeri pe toate planurile. Dupa vreo 4 luni de convietuire(termen gresit de altfel, dar greu de inlocuit momentan), viata de familie devine un mic haos. Nu mai stii ce ai de facut, nu prea mai poti face nimic, bebe acapareaza atentia tuturor iar lucrurile merg in deriva. Mama se hraneste cu micile zambete aruncate strengareste de bebelusul care incepe sa vada si sa simta si parca sa nu mai plaga atat de tare. Tatalui incepe sa ii inmugureasca o speranta ca poate poate se vor mai aseza din lucruri, dar linistea dinaintea aparitiei bebelusului nu o vei mai avea niciodata. Ca parinte prioritatile se schimba pentru ca inainte de a te gandi ce ai de facut cu tine, unde mergi si ce doresti trebuie sa inclusi si micul botz cu ochi care are prioritate de dreapta. Un alt aspect neaparat de mentionat, este ca atunci cand accepti ajutor in primele luni, trebuie sa accepti ajutor cu treburile casnice si nu in cresterea bebelusului. In general bunicile vor emite multe pareri, multe despre cum au procedat ele cu noi. Vor exista momente tensionate si cu bunicile, mai ales daca vor dori neaparat sa-si exprime punctul de vedere neaparat. Viata de familie se schimba, dar mai ales membrii familiei sufera modificari comportamentale majore. Ei trebuie sa se adapteze din mers unor reguli de care nu aveau habar inainte.Reguli incongnito, care de cele mai multe ori incurca itele familiei decat le descurca. Fiecare mama cu experienta ei, aveti mare grija de familia voastra in aceasta perioada. Se pot spune lucruri care pot fi usor regretate ulterior. Plus ca undeva in jurul varstei de 18 ani, copiii cel mai probabil vor parasi cuibul asa ca aveti mare grija sa aveti cu cine imparti si batranetea.

Copile drag

Imi umplii sufletul de bucurie, inima imi tresalta cand iti vad privirea sincera si patrunzatoare. Mangaierea ta ma inmoaie si simt ca nu as mai vrea sa plec niciodata de langa tine. Esti iubire pura, esenta de dragoste, ma inviorezi si ma ridici in extaz. Esti un dar nepretuit de la Dumnezeu pentru care multumesc zilnic. Sunt o norocoasa. Ma bucuri zilnic cu ganguritul tau si cu rasul tau, cel fara de dintisori, ala molipsitor si plin de viata. Tu mi-ai pus in fata un rost cand incepeam sa nu-l mai gasesc. Ma faci sa exprim ce nu am reusit niciodata in viata mea sa exprim. Tresalt si plutesc zi de zi in prezenta ta. Ma faci sa simt ce numai unei MAME ii e dat sa traiasca, fericire sincera si implinire nemarginita. Multumesc pui drag pentru ca ai aparut in viata mea, sufletul sa-ti ramana deschis si pur si sa gusti din bucurie in fiecare clipa. Te iubesc si as vrea sa ma ierti pentru toate momentele in care nu iti raspund numai cu dragoste si ma simt coplesita de emotii si griji. Fie ca in 2015 sa fie un izvor de cunoastere si de dezvoltare pentru tine si sa fim pentru tine familia echilibrata care sa iti indrume pasii. Si orice ar fii sa nu iti ca te iubim neconditionat si ne faci viata mult mai frumoasa.

2014

M-a mancat mana tot anul sa scriu ce imi tot trece prin minte. Am avut o activitate intensa in capsorul meu si am ajuns la concluzia ca merita sa incep sa public din gandurile mele pentru ca sunt chiar interesante. Pe scurt: Draga 2014, Ai fost cel mai bun an al meu de pana acum si o spun cu toata increderea. Am devenit femeie implinita prin simplul fapt ca am devenit mama si Dumnezeule ce sentiment maret. O minune. Da pot spune oricand cu mana pe inima ca pe cat e de frumos pe atat e de greu sa fii parinte si sa faci fata tuturor provocarilor care vin la pachet cu bebe. Si desi sunt multe momente cand iti vine sa clachezi energia pe care ti-o da un bebelus nu are asemanare. Bebe s-a nascut la jumatatea anului si pana atunci am fost in priza sa creez acel mediu propice, de a face un cuib cat mai frumos si mai primitor. Din alint in alint bebelina mea a ajuns sa fie Invarte Fus cu toate diminutivele posibile ImbartePus, Pusulica. De la ea porneste povestea blogului. Este o sursa inepuizabila de inspiratie. Mai ales in momentele lungi in care o adorm si mintea imi fuge in 1000 de parti. E pacat sa las gandurile sa ramana trecatoare, sa le astern pe blog, sa le am amintire Un 2015 intens, in trairi, ganduri, postari si visari. Sa fie intr-un ceas bun!