Despre oamenii sacali

Mi-a fost dat sa vad la viata mea nenumarati oameni.Cei mai multi i-am cunoscut prin prisma serviciului si desi mereu zic ca nu stiu ce ar putea sa ma mai surprinda, descopar noi surprize la tot pasul. Am trecut in ultima vreme prin schimbari. Cea mai importanta fiind cea a locului de munca. Am trecut de la compania in care mediul era unul friendly si prietenos(si cam atat) la un mediu foarte ostil la inceput si cu care m-am obisnuit pe parcurs. Ne indreptam spre niste generatii fanatice, dar ce ma surprinde este lipsa de respect fata de semeni. La tot pasul descoperi oamenii sacali. Cum ii definesc eu? Sunt oameni centrati pe rautati bazate pe barfe, sunt egocentristi, manati de invidie, fara scrupule, razbunatori si fara bun simt. Nu vreau sa intru in stereotipie, dar ma deranjeaza sa fiu inconjurata de atata rautate din nimic. Oamenii nu mai stiu sa fie binevoitori....

O chema - Todlerita mea

O postare speciala o are la final de an Todlerita mea MMB. Anul ce a trecut a fost pentru ea si pentru noi cei din jurul ei, unul infloritor. A crescut, s-a dezvoltat, a fost minunata. A inceput anul in 4 labe si il termina in doua picioare, stabile si iubibile. Ea mi-a dat toata puterea sa fac tot ce am realizat anul asta. Ea a fost motorasul care a facut lucrurile sa se invarta. Descriere pe scurt: -Copil cuminte si docil, vesela, maleabila, adaptabila, ageabila, volubila, simpatica, frumusica si toate astea fix la copilul meu :) Multumesc Doamne Doamne! pentru asemenea minune. Te rog sa ne tii sanatosi si in anul care vine si rugam sa ne pazesti de rele si de necazuri, asa cum ne rugam la tine in fiecare seara. - S-a dezvoltat frumos si armonios, chiar si cand noi, parintii ei nu am mai fost prin preajma non stop asa cum se intampla pana acum. Multumim bunicilor, si in special unei anume bunici, care a avut disponibilitate maxima si pe care MMB o iubeste foarte mult, uneori sunt geloasa pe dragostea pe care copilul meu o arata bunicii, dar sunt lucruri pe care nu le poti controla. - Din septembrie semneaza zilnic condica la cresa, cu o frecventa destul de buna( nu luam in calcul perioadele in care a stat acasa pentru ca a fost bolnavioara), dar a avut o adaptare lina si frumoasa, ceea ce pentru un copil de 1 an si 3 luni este o mare realizare. Un pui atat de mic intr-o lume atat de mare si totusi..... - Are un zambet molipsitor, e imposibil sa nu te scoata din orice pasa proasta cand o vezi cum isi etaleaza minunatii dintisori si rade din tot sufletul ei. - E dansatoare inascuta, surprinde pe toata lumea cu miscarile ei de dans, e iarasi molipsitoare cand danseaza, buna dispozitie instanta - A dezvoltat un atasament extraordinar fata de suzeta, e atasament maxim intre ele. - Doarme bine, mananca bine se joaca frumos, ii plac mult carticelele si cuburile - Asculta foarte mult de tati si mult mai putin de mami, care o rasfata cam tare si pe care o cam ignora din cand in cand(aici are mami de lucrat, tumultul de peste an m-a facut sa-mi pierd autoritatea fata de ea) - Ii place mult muzica, melodiile cu Boroboata o fascineaza - Nu ii plac animalele, se sperie de ele, alt aspect la care trebuie sa lucram - Singurele cuvinte pe care le spune este Mama, tata, papa, dada, baba, apa, hopa, papuci....cred ca anul 2016 o sa ne aduca un vocabular mai evoluat si mai dezvoltat. Cam atat despre ea, cel mai important este ca e a mea! Si Doamne, ce sentiment frumos!

2015 - La final

31 decembrie 2015 ora 14.23. N-am mai scris de mult timp pe blog, din lipsa de...vreme. Am avut cateva postari in cap pe care tineam neaparat sa le scriu, erau bune de avut in palmares, erau niste ganduri brute dar corecte. In fine. Draga anule care tocmai te inchei. Iti multumesc pentru ca am fost sanatoasa, atat eu cat si familia mea. Ai fost un an al readaptarii, la situatii noi, la oameni noi, la joburi noi si la nenumarate experiente noi. Ma bucur mult ca dinfiecare moment am mai invatat cate ceva si chiar daca nu am luat poate ce era mai bun din fiecare clipa, am trait-o asa cum mi-am dorit iar asta e un lucru bun de mentionat. Sa sumarizez: - Am inceput anul cu o bebelusa frumoasa de 6 luni, mancacioasa si voioasa. Am fost alaturi de ea zilnic pana in mai cand am reinceput munca; acum nu mai am nici acelasi bebelus - am o todlerita frumoasa si desteapta si nici acelasi loc de munca; - Am reinceput activitatea in mai la fostul loc de munca, gasind aceiasi(aprox) oameni pe care i-am lasat dar alte caractere, ceea ce a facut ca mutarea la un alt loc de munca sa fie impetuos necesara - Am trecut la jumatatea anului prin tumultul unei mame care isi lasa copilul in grija altora pentru a reincepe munca, asta cred ca a fost ce-a mai dificila si heartbroken parte a anului. Frustrarea si parerea de rau fata de un copil mult prea mic sa fie lasat acasa m-au macinat intens. Iar cu schimbarea locului de munca, mustrarile de constiinta au fost si mai mari. Copilul a resimtit tumultul meu, s-a imbolnavit des, toate ducand la o stare de sensibilitate foarte crescuta. - In luna septembrie am primit oferta pentru un nou loc de munca, am fost foarte fericita pentru oportunitatea ce mi se arata. Sa o iei de la 0, sa fii in internul unei companii, sa inveti lucruri noi sa ai parte de oameni noi, intr-o companie mare, in plina dezvoltare. Premisele au fost foarte bune, mi-am dat demisia fara prea multe resentimente facand parte dintr-o plecare colectiva. Plecarea Aurorei m-a ambitionat cel mai mult sa imi caut altceva, nu imi gaseam locul. Apoi plecarea Cristinei si a Ramonei mi-au confirmat ca era momentul pentru o schimvbare. Are Dumnezei grija sa le aseze pe toate cand si cum trebuie. - Nu la mult timp dupa oferta mea de munca si George a primit oferte peste oferte de a incepe activitatea la alte firme. Prima oferta acceptata nu a fost si cea mai inspirata, venind intr-un moment prost si delicat atat in acomodarea mea la noul loc de munca dar si la acomodarea copilului la cresa,Timpul petrecut de el la munca si pe drumul la si de la munca, conditiile nerprielnice de munca, facand ca banii castigati in plus sa nu mai justifice tumultul nostru, astfel ca ne-am reorientat catre un loc de munca mai aproape de casa, cu mai multa atentie acordata copilului si familie. - Adaptarea mea la noul loc de munca a fost foarte anevoioasa. Asteptarile mele au fost mari, ce am gasit acolo nu se potrivea deloc cu ceea ce imi imaginasem eu initial. A fost greu sa ma acomodez la un nou program, la naveta, la colectivul destul de ostil la inceput, la conditiile primitive de munca. Partea cea mai frumoasa este ca in 2 luni jumatate, multe din lucrurile care l-a inceput mi s-au parut horror s-au schimbat, iar acum simt ca am facut o schimbare buna. Ca este jobul care ma solicita mult dar care cu siguranta imi va aduce si multe satisfactii. Colegii sunt faini, unii chiar oameni frumosi, altii simpli, altii saraci du duhul, dar care creaza un tot, tot in care mi-am gasit si eu locul. - Am invatat cateva lectii pretioasae, din care ar fi bine sa invat si sa nu le mai repet. Oamenii te pot dezamagi foarte usor, nu te increde foarte tare in cei pe care ii consideri apropiati, te poti scuti de niste suferinte inutile daca nu te implici unde nu iti fierbe oala. Sunt momente cand e mai bine sa taci, sa nu-ti pese. Nu te lega de oameni si de locuri. Familia este cel mai important refugiu pentru care merita sa lupti si sa te sacrifici...toate celelalte sunt mai mult sau mai putin trecatoare. Si totusi...lectiile invatate pe parcursul acestui an s-au dovetit a fi foarte folositoare pe mai tarziu si mi-a fost clar in repetate randuri ca toate ne sunt date cu un scop. Rezolutiile mele pe 2015 nu le-am indeplinit(n-am slabit, n-am prins curaj sa ma urc la volan si sa conduc) dar am indeplinit altele ceea ce ma face sa nu imi mai setez rezolutii pe 2016 si sa las lucrurile sa se intample. Am o familie frumoasa, un copil minunat, ii am alaturi si pe parinti. Am si cativa prieteni(prietene) care raman stabili chiar daca nu vorbim des, dar care sunt oameni de calitate si carora vreau sa le multumesc pentru ca exista si pentru ca sunt oameni frumosi.Atat lor cat si familiei mele sa ne dea Dumnezeu sanatate si bucurii nenumarate in noul an! Celor care m-au suparat anul asta, ii anunt ca i-am cam iertat si ca nu vreau sa imi car dupa mine bagajul negativist asa ca prefer sa las loc energiilor pozitive sa se adune. Cred ca mottoul care sintetizeaza anul 2015 este WHAT COMES AROUND GOES AROUND! So be it! I'm ready for a new challenge!

11 luni fara o zi

Mamicile carieriste inteleg foarte bine postul meu. 11 luni fara o zi reprezinta momentul in care o mama care lucreaza, are un salariu bun si nu isi permit sa ramana acasa 2 ani pe o indemnizatie de nimic, aleg sa se sacrifice si sa reinceapa munca. Spun sacrifice pentru ca trebuie sa isi lase copilul acasa. Un copil mic inca, total dependent de parinti(mai ales de mama) si dornic sa descopere lumea in fiecare zi. E un moment foarte greu marcat de mustrari de constiinta si de un pietroi pe suflet, dar multe mamici aleg sa inceapa acum....fiind consolate de alte mamici care au inceput mult mai repede ca ele si de legislatiile altor tari care nu sunt deloc la fel de permisive ca cea romaneasca.( in Franta se sta 3 luni iar in America 6 saptamani si sunt doar cateva exemple- bine aici nu putem compara sistemele lor de cresa, day care, etc, acolo se pompeaza mai multi bani in asistenta oferita bebelusilor, la noi aceasta asistenta este practic inexistenta, numarul locurilor la cresa pentru cei foarte mici sunt practic inexistente). Aici apare intrebarea " ce o sa fac cu copilul?" Angajez bona? Il inscriu la o cresa particulara? In ambele cazuri raspunsul este cam la fel de costisitor. O bona are avantajul ca vine si sta cu copilul in mediul acestuia si il supravegheaza atent numai pe el. Numai ca o bona buna, cu pregatire si foarte rabdatoare este foarte greu de gasit si poate costa o avere. La cresa particulara costul este ceva mai mic dar copilul intra intr-o colectivitate si iese din casa zilnic. In perioada de iarna apar probleme cu virozele, racelile si virusii care iti tin copilul mai mult acasa. Gandul de reintoarcele la munca, vine de cele mai multe ori cu un aer tras adanc in piept si cu o apasare mare pe suflet. Asa ma simt acum, cu o saptamana inainte de reincepere. Sper ca lucrurile sa se aseze si viata de mama sa devina o minune nedisturbata de micile si marele nimicuri

10 luni de dragoste

Cine crede ca stie ce e aia iubire inainte de a deveni parinte nu prea stie despre ce vorbeste. Eu am fost in categoria care credea ca dragostea aia din adolescenta este maximul pe care il poti primi de la viata. Ca adolescent traiesti cele mai mari iubiri si cele mai mari dezamagiri. Adevarat, dar numai pana la un punct....acel punct este momentul in care devii mama/tata. Cred cu tarie totusi ca maternitatea este muuult mai intensa ca paternitatea. Strict parerea mea, dar ca sociolog nu pot sa nu observ si realitatea din jurul meu. Da, sunt doua feluri de dragoste...aia erotica si aia materna, dar elibereaza acelasi tip de hormon care iti umple sufletul de fericire. Copilul mi-a deschis simturile, parca amortite de o lunga perioada. Viata te baga in valtoare, viata te indeparteaza de frumoasele inceputuri si te arunca in monotonie. Copilul te scoate din toate.Iubesc cum nu am iubit niciodata in viata mea. Pentru mine e dragostea vietii mele, luna intre stele. Stau si ma gandesc uneori cum e la al 2 lea copil, cum poti sa mai iubesti si alt copil la fel ca pe primul?Adica unde mai incape atata dragoste? Cum divizezi o iubire perfecta? De 10 luni iubesc intens, tot de 10 luni respir acelasi aer cu al meu copil, a venit primavara in viata mea. Dulce si frumoasa e iubirea mea. Mi-am descoperit cele mai ascunse resurse de rabdare, candoare si intelegere. Ma dedic trup si suflet unui proiect pe viata si simt ca am pentru ce lupta si pentru ce merge mai departe.

De mancare...ce mai bem?

Pana la 6 luni lucrurile au fost foarte simple. A papat tzatzica si a fost multumita cu meniul zilnic. Iar eu am fost linistita si impacata ca fac tot ce e mai bun pentru ea. Ii dau lapticul programat genetic sa o hraneasca pe ea si numai pe ea si sa mi-o tina sanatoasa si fericita. Lapticul meu bun nu a dat gres nici pana acum( si avem 9 luni and still counting), este cel mai bun remediu, contine praf de somn(instant de cele mai multe ori). E panaceu universal in diferite situatii- de la nasul infundat la durerile de dinti, o gura de laptic cald si bun, alina micile suferinte, atat ale bebelusei cat si ale mamici. Nu prea inteleg de ce unele mamici incep mai repede diversificarea, cand alaptarea este cel mai frumos si practic lucru posibil. Dar nu te poti pune in papucii tuturor, asa ca mai bine sa ramanem la papucii mei. De la 6 luni si o zi, am inceput diversificarea. Eu eram foarte bine documentata, membra a celor mai renumite grupuri de diversificare din tara, cu nenumarate documente citite si articole cu pareti impartite, cu liste bine intocmite de alimente permise si momentul introducerii lor. SI TOTUSI...in prima zii de diversificare nu mai aveam nici cel mai mic habar despre ce trebuia sa fac. Aveam atata informatie, multa care se si batea cap in cap, incat m-am blocat. De o saptamana inainte eram blocata si mi se parea ca nu o sa reusesc sa ma descurc si cu aceasta noua provocare numita diversificare. Si am inceput, cu o supa lunga si cam chioara de morcov. Arata bine, de un portocaliu pal si foarte putina, intr-un ibric. Scopul primei zile de diversificare sa manance o lingura de mancare si sa nu faca alergie. Stiam foarte bine zicala Baby steps si imi propusesem sa am rabdarea necesara sa ma tin de acest babystep. Surpriza, bebe era atat de curioasa si voia sa vada ce inseamna mancatul incat mi-a mancat toata zeama chioara din ibric, iar eu am trait cu o vaga impresie ca am fost cam zgarcita cu morcovul. In fine, am terminat prima zi apoteotic, cu un bol de zeama de un asa zis morcov si mancat si scot pe afara. Succes. Multi ar zice ca e norocul incepatorului. Eu zic acum ca nu am sarit etape si asta a facut sa am un copil mancacios. Am ajuns la 9 luni la 3 mese pe zi, mancam cu spor si supa de legume si fructele cu branzica si cereale si mai presus de toate ii mancam si urechile mamicii. Nu am un bebe gras,din contra, de cateva luni refuza sa mai ia in greutate. Contrar tuturor apucaturilor mamelor disperate, nu am luat nici o masura in acest sens. Cred ca am un copil care se dezvolta armonios. Care mananca aproximativ tot ce i se da si mai primeste si tzitzi pe deasupra. E foarte pofticioasa si curioasa de ce primeste la fiecare masa. Sa spun ca e chiar anxioasa pana ii pun mancarea in fata e cam mult, dar are o nerabdare fireasca oricarui copil care descoper lumea. Mancarea preferata: Mese+pere coapte cu branzica calcica si cereale. De cand cu ea am descoperit ca mancarea poate fi si altfel. Explorati mancarea bebelusilor, nu trebuie sa fie fada si fara de gust, trebuie sa gasesti ingredientul permis pentru fiecare varsta care inbunatateste parerea papilelor gustative. Nu e greu e nevoie de informatie si multa imaginatie. Si neaparat mare atentie la ce ingrediente folisiti la prepararea mancarii de bebelusi si acordati timp si o pregatiti voi in casa. E cel mai sigur asa

O iubesc

Genul acesta de postari, cu parinti care isi iubesc copiii si faci elogii la adresa lor apar foarte des in mediul virtual si asta pentru ca sentimentul de dragoste este foarte profund. Pentru multi parinti, sentimentul acesta nou de dragoste pentru copil, este continuarea dragostei infocate din adolescenta. Asa cum atunci ai fi facut orice pentru iubitul care mai devreme sau mai tarziu iti frangea inima, asa esti in stare de orice pentru botul cu ochi care iti da cel mai insemnat sens vietii. Si nu de putine ori simti implinirea pana la cer si inapoi. Dupa luna a 6-a, dar mai pregnant dupa 7 luni, copila mi-a inflorit. E toata un zambet, o floricica. Ma innebuneste cu mirosul ei, cu fata ei angelica, cu micile ei gesturi de copil care descopera lumea si mai presus de orice, de modul in care se prinde iremediabil de mine si ma strange la bine si la rau. Privirea ei profunda si patrunzatoare. Trupul inca firav dar foarte puternic. Zambetul ala balos cu un dintisor la orizont. Ce de senzatii pulsatile si vibrante pentru un parinte care parca intrase in vegetare inainte de a stii ca im bebe se apropie. E plina de buzele mele pe ea. Nu stiu unde am fost pana acum, dar simt ca am pierdut timpul degeaba pana sa apara in viata mea. Acum e toata de-a busilea. Merge in patru labe ca un adevarat profesionist si asta pentru ca si ea ma cauta asiduu. Ma cauta cu privirea, ma cauta ziua pe nemancare, noaptea in somn, cu toata fiinta ei. Dumnezeu e cu noi, ne-a trimis o parte din el in custodie. E divina si o iubesc. Ma gandesc uneori ca o iubesc prea mult si ca as fi in stare de multe sacrificii. La acelasi lucru ma gandesc si cand plange neconsolabil si e mofturoasa, de ce nu sunt in stare de sacrificiul de a avea si mai multa rabdare? Sunt in stare sa renunt la tot, da, la tot ce ar putea sa nu ii afecteze bucuria de pe fata. Pentru parintii care simt ca nu s-au atasat inca de copiii lor ( mai ales in primele luni de viata, trust me i know, been there, did that) le promit ca lucrurile se vor schimba. La un moment dat, cand bebelusul creste si devine copil, vine un moment cand e delicios de pretios. Si nebun sa fii sa nu te bucuri de o asemenea binecuvantare. Sa ma repet, zic, O IUBESC.