De-a busilea

Miru Miru a mea face babysteps in viata...si imi da lectii nenumarate despre cum ar trebui traita viata asta. In primul rand ea e foarte hotarata. Stie mereu ce vrea, plange daca nu primeste, plange daca i se ia. Am tot incercat sa ii indrum eu pasii, uneori am sperat sa sara peste cateva etape dar la un lucru tin enorm de mult sa fie ea insasi, sa se dezvolte natural si firesc, in ritmul ei si mai presus de toate am incredere in instinctele ei cu care s-a nascut. Un bebe este un luptator inca de la nastere. El este "dotat" cu tot ce este necesar ca sa supravietuiasca, asa a fost de la inceput. Noi, prin avansarea teoriilor despre viata si prin avansarea tehnologiilor vrem sa credem ca suntem mai presus de instincte. Pe scurt noi suntem mai destepti pentru ca am trecut prin viata( multi dintre noi ca gasca prin apa). Observ ca este la moda sa te intorci la origini si sa iti cauti instinctele primare. Unii zic ca e cel mai bine, altii ca e demodat si ca noi suntem fiinte superioare, nu primitive. Si cu toate astea nu am cum sa nu observ ca o data cu fiintele superioare au evoluat si bolile, modul in care se moare, virusii si bacteriile ucigase, armele de distrugere in masa. Deci per total suntem prinsi in diferite capcane. Eu nu sunt adepta teoriilor. Incerc sa pun in practica in cresterea bebelusului meu mod cat mai natural de intoarcere la instinctele primitive. Ai incredere in bebelusul tau ca stie ce e mai bine pentru el. Pana una alta, azi 27.02.2015 Mirunata a inceput sa mearga de-a busile. Moment de fericire maxima. Nu am fortat-o sa faca miscari pentru care ea nu era pregatita. Nu pot nici sa mint si sa zic ca nu am stat cu emotie asteptand un semn de la ea ca va incepe sa se deplaseze de-a busilea. Nu prea mi-a dat semne. Pe burta nu voia sa stea, plangea daca ajungea pe burta si nu se putea ridica. De o saptamana mi se umpluse inima de bucurcae cand am vazut ca ea se ridica singura in fundulet si totusi nu dadea semne ca ar vrea sa mearga de-a busilea. Azi in schimb, dintr-o data, fara vreun preaviz, domnisoara mea a luat-o efectiv la sanatoasa. In no time a inceput sa mearga in 4 labe ca o adevarata profesionista, fara ca eu sa intervin in vreun fel. Dupa fericirea zilei, a aparut si problema zilei. Trebuie sa incep sa-mi securizez casa pentru a ii crea un mediu propice de explorat. Asta inseamna o podea confortabila, un spatiu fara colturi si obiecte contondente si o mai buna ordine si disciplina. Pentru cine are cel putin un copil acasa o sa stie ca asta cu ordinea si disciplina sunt imposibil de realizat la cote maxime, dar in momentul in care bebe incepe sa traga de dezordine, lucrurile pot sa scape foarte usor de sub control. Varste noi probleme noi. Copilul devine tot timpul o provocare, cea mai frumoasa provocare. Pe drum se intalneste cu cea mai buna implinire. Si uite asa, ma iau fiori de bucurie ca am trecut la o noua etapa.

Primul vârf de dinte

Am fost foarte fericita sa constat luni 09.02.2015, adica; la 7 luni si 3 saptamani ca primul dintisor a razbit sa iasa,cu greu dar a reusit. E o satisfactie foarte mare si sunt foarte bucuroasa; mai ales ca bebelusa este foarte haioasa cand zambeste cu coltisorul ei,foarte taios de altfel. E iar unul din acele momente mult asteptate, care dau fiori parintilor. Din spusele altor parinti mai ghinionisti, bebe plange necontrolat, e foarte agitat si poate face febra. E un fel de prelungire a colicilor. La un moment dat, pe la 5 luni, ma intrebam daca bebelusa plange de colici sau de dinti. Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare. Ideea e ca acum simt ca bebe plange mai mult de dorul meu si de anxietatea de separare decat de dinti, iar eu consider ca asta e o veste foarte buna si asta pentru ca daca bebe plange dupa mine inseamna ca avem o conexiune buna si ma considera o mamica buna, demna de a fi mamica ei, ceea ce pe mine ma onoreaza si ma incanta in acelasi timp. Sper sa fim la fel de nedespartite di pe viitor. Pana una alta, ne leaga o amintire pretioasa, a unui coltisor de dintisor viteaz.